Comuna Olcea este situată la 46.6833 grade latitudine şi 21.9833 grade longitudine în partea sudică a judeţului Bihor la 55 km de municipiul Oradea pe drumul DC 97, în zona de şes, la graniţa cu judeţul Arad. Comuna se învecinează la nor cu comuna Tinca, la est cu comunele Cociuba Mare şi Şoimi, la vest cu comuna Bătar, iar la sud cu comuna Craiva din judeţul Arad.
În componenţa comunei intră satele: Olcea - reşedinţă de comună, Călacea, Ucuriş, şi Hodişel. Ca amplasare satele sunt dispuse în evantai faţă de drumul DJ 792A şi sunt situate între râurile Crişul Negru la nord şi Crişul Alb la sud.
Cea mai importantă aşezare, reşedinţa de comună, satul Olcea, este atestat documentar din anul 1552, sub numele de Olchea. Se pare că numele acestuia provine de la ulcea - oală mică de lut, un cuvânt cu importanţă deosebită în comunitate având în vedere faptul că olcenii erau nevoiţi să aducă apă de la fântânile din pădure sau din satele învecinate deoarece zona este lipsită de apă.
În calitate de primar al comunei Olcea, adresez un sincer bun venit tuturor celor ce aţi accesat acest site, în numele comunităţii acestei comune, administraţiei publice locale şi al meu personal.
Ne dorim ca pe această cale să venim în sprijinul cetăţenilor, oferindu-le dreptul la informaţia produsă şi gestionată de administraţia publică locală şi în acelaşi timp să fim o fereastră deschisă permanent tuturor celor ce vor să ne cunoască comuna şi pe noi.
Mulţumesc în numele locuitorilor, vizitatorilor din ţară şi străinătate, pentru că aţi avut curiozitatea şi dorinţa de a afla cât mai multe despre noi, gândindu-vă poate că veţi descoperi oportunităţi de afaceri de orice natură, să sperăm că vă vor îndemna să investiţi în comuna noastră, asigurându-vă cu responsabilitate de existenţa unei administraţii publice locale deschise şi transparente.
Cu siguranţă în urma informaţiilor primite, veţi găsi măcar un lucru care vă va capta atenţia şi dorinţa de a cunoaşte pe viu frumuseţea unică a acestor meleaguri, oamenii prietenoşi, ospitalieri şi farmecul unei comune primitoare.